Poliția a intervenit pentru a aplana conflictul dintre directoarea generală a DSP Ialomița și directoarea economică, după ce acestea s-au luat la bătaie în unul din birourile instituției.
Directoarea generală este cea care a apelat 112. ”Eu am fost cea care a sunat la 112. Pur și simplu m-am trezit cu domnișoara Denisa în birou. M-a îmbrâncit și m-a tras de sacou. M-am speriat foarte tare. Merg la spital să-mi iau tensiunea!”, a declarat Marinela Radu, șefa DSP Ialomița.
Conflictul ar fi pornit de la unele acte ce ar fi urmat să fie semnate de directorul general, iar funcționarii instituției susțin că intre cele doua exista neînțelegeri de mai multă vreme.
Polițiștii le-au audiat atât pe Marinela Radu, cât și pe Denisa Ioniță și a fost deschis un dosar penal.
