Un bărbat de 45 de ani a ajuns cu maşina pe care o conducea în apele barajului de la Mihăileşi, vineri noaptea, 15 iulie. Şoferul a reuşit să se autoevacueze la timp, dar a fost nevoie de intervenţia pompierilor pentru ca maşina să fie scoasă din apă.

    Accidentul s-a petrecut noaptea trecută, în apropiere de localitatea Cornetu.

    Maşina s-a scufundat în apele barajului Mihăileşti

    „După sosirea echipajelor la fata locului, s-a constatat ca victima (șoferul, bărbat, aproximativ 45 ani) se autoevacuase, aceasta fiind preluata conștientă și cooperanta de către echipajele medicale prezente la fata locului. Au fost mobilizate forte și mijloace atât din cadrul inspectoratului nostru cât și din cadrul ISU Bucureşti-Ilfov. Scafandrii au verificat interiorul autoturismului și au confirmat că nu mai există o altă victimă”, au anunţat pompierii giurgiuveni.

    Pompierii au reuşit să scoată maşina din apă şi, conform sursei citate, în total au fost mobilizate la fata locului o autospecială de stingere cu apă și spumă, dotată cu modul de descarcerare, o autospecială pentru scafandri, 2 autospeciale de primă intervenție și comandă, mai multe ambulanţe, doi ofițeri, 15 subofiteri, un medic și un asistent.

    Până la redactarea acestui material nu erau cunoscute motivele pentru care bărbatul a ajuns cu maşina în barajul Mihăileşti.

    Lasă Un Răspuns