Judecătorii din Calafat au aplicat o amendă de 1.800 de lei unui bărbat, deferit justiţiei pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

    Bărbatul a încălcat în mai multe rânduri măsura carantinării la domiciliu  în noiembrie 2020, pe timpul pandemiei de COVID-19. În cursul anului 2020, procurorii din Dolj au întocmit mai multe dosare pentru zădărnicirea combaterii bolilor, acesta fiind primul doljean condamnat pentru această infracţiune, informează gazeta de sud.

    Conform anchetatorilor, pe data de 7 noiembrie 2020, inculpatul a venit din Anglia cu un avion care a aterizat pe Aeroportul Craiova. Când a intrat în ţară, bărbatul a fost plasat în carantină la domiciliul său din Calafat pe perioada 7- 20 noiembrie, însă a încălcat în mai multe rânduri măsura carantinării.

    ”Deşi cunoştea pe deplin faptul că faţă de el se luase măsura de siguranţă a carantinării la domiciliu pe perioada 07.11 – 20.11.2020, inculpatul nu a înţeles să respecte această măsură de siguranţă, astfel că a încălcat-o de mai multe ori, în sensul că a părăsit domiciliul, motiv pentru care a şi fost sancţionat contravenţional la datele de 10.11.2020 şi 15.11.2020.” au reținut anchetatorii.

    Ancheta a scos la iveală faptul că la data de 16 noiembrie 2020, inculpatul a mers la o petrecere. Acesta a fost depistat de poliţişti din întâmplare, în maşina unui consătean băut.

    Lasă Un Răspuns