Reprezentanţii ANAF anunţă că vor scoate din nou la licitaţie şase terenuri ale Elenei Udrea, după ce nimeni nu s-a arătat interesat de acestea la „prima strigare”. Preţul de circa 800.000 de euro(cu TVA) va scădea la următoarea licitaţie cu 25%.

    Potrivit presei centrale, cele şase terenuri sunt situate în zona Lacului Străuleşi şi sunt vândute de ANAF pentru recuperarea prejudiciilor stabilite în dosarele penale în care fostul ministru al Dezvoltării a fost condamnat.

    Conform profit.ro, reducerea preţului nu înseamnă neapărat şi că preţul de vânzare va fi mai mic. În trecut, au fost situaţii în care ANAF a pornit de la un preţ redus şi a vândut la o valoare mai ridicată chiar decât preţul iniţial.

    În noiembrie, ANAF va scoate la licitaţie şi două maşini ale Elenei Udrea, un Mercedes vechi de 17 ani şi un Fiat 500 de 10 ani.

    Lasă Un Răspuns