Poliţiştii de frontieră giurgiuveni anunţă că au depistat, în Punctul de Trecere a Frontierei(PTF)Giurgiu, patru cetățeni sirieni care au încercat să intre ilegal în ţară, ascunși în trei autocamione. Aceștia, șoferii și mijloacele de transport au fost preluați de către autoritățile de frontieră bulgare în vederea continuării cercetărilor.

    Conform sursei citate, în perioada 15-16.10.2022, la diferite intervale de timp, poliţiştii de frontieră giurgiuveni au efectuat controale specifice asupra a trei autocamioane, conduse de către cetăţeni străini, cu vârste cuprinse între 34 şi 61 de ani. Conform documentelor prezentate, şoferii transportau diverse bunuri încărcate din Turcia, unele destinate Lituaniei, altele destinate unei societăţi din ţara noastră.

    “În urma controalelor preliminare efectuate, colegii noştri au constatat faptul că sigiliile aplicate asupra a două semiremorci erau rupte şi lipite. Procedând la efectuarea unor verificări suplimentare, poliţiştii au depistat ascunşi, într-un camion, doi cetăţeni sirieni, în vârstă de 22, respectiv 23 de ani, iar în alt camion, au depistat un alt cetăţean sirian, în vârstă de 30 de ani. Aceştia au declarat ca s-au urcat în mijloacele de transport când se aflau pe teritoriul Bulgariei, fără a beneficia de ajutorul șoferilor”, anunţă Poliţia de Frontieră Giurgiu.

    Cel de-al patrulea sirian, a fost găsit pe 15 octombrie, tot într-un autocamion. “Colegii noştri au constatat că prelata semiremorcii era forţată pe partea din spate. În interiorul semiremorcii a fost depistat ascuns un cetăţean sirian. Acesta a declarat poliţiştilor de frontieră, faptul că a fost ajutat de un conational pentru a se urca în mijlocul de transport şi intenţiona să ajungă în Germania”, a transmis ITPF Giurgiu.

    Polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei cetăţenilor sirieni, iar conform protocolului româno-bulgar, aceştia, șoferii și mijloacele de transport au fost preluaţi de către reprezentații Poliţiei de Frontieră Bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

    Lasă Un Răspuns