Un incendiu de proporţii a izbucnit, seara trecută, un bloc din Sectorul 1 al Capitalei. Din fericire, nu au existat victime, însă au ars cele opt apartamente de tip duplex de la ultimul etaj al clădirii, potrivit ISU Bucureşti-Ilfov.

    Pentru stingerea flăcărilor au intervenit pompierii cu 20 de autospeciale, patru autoscări, dar au fost prezente la faţa locului şi o autospecială de descarcerare şi un echipaj SMURD. Intervenţia a fost extrem de dificilă, au explicat cei de la ISU, pentru că străzile din zonă sunt foarte înguste, iar hidranţii nu funcţionau.

    Totuşi, pompierii au reuşit să stingă focul, în jurul orei 21.00.

    Potrivit presei centrale, clădirea este cunoscută ca şi “Blocul Vedetelor” pentru că acolo locuiesc fostul fotbalist Marius Niculae şi Loredana Chivu, iar lângă imobil are casă manelistul Florin Salam.

    Imobilul afectat de incendiu face parte dintr-o clădire care înainte era Hotel Persepolis. Flăcările au afectat circa 1.000 de metri pătraţi şi pompierii vor stabili cauza de izbucnire a incediului.

    Lasă Un Răspuns