Un bărbat de 68 de ani, fost director al Arpechim Piteşti, a fost găsit, miercuri, 21 septembrie, împuşcat în cap. El locuia în Petreşti, judeţul Dâmboviţa, iar prima ipoteză a anchetatorilor indică suicidul.

    Cea care a alertat autorităţile a fost soţia bărbatului care le-a spus jurnaliştilor locali că soţul său ar fi ameninţat-o, în mai multe rânduri, că îşi va lua viaţa.

    “Polițiștii din cadrul Secției nr. 10 Poliție Rurală Petrești au fost sesizați, prin 112, de către o femeie cu privire la faptul că o persoană s-ar fi împușcat în zona capului. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, în comuna Uliești, unde, într-o cameră a unei locuinței, au descoperit un bărbat, în vârstă de 68 de ani, decedat, acesta prezentând o leziune prin împușcare, în zona capului”, a transmis IPJ Dâmbovița, precizând că bărbatul era deţinător legal al unei arme de vânătoare.

    Poliţiştii dâmboviţeni au deschis dosar penal în acest caz.

    Lasă Un Răspuns