La Ciorogârla, promisiunile primarului Victor Niculae devin proiecte importante pentru comunitatea sa, sunt realizări care transformă comuna într-una curată, frumoasă, modernă şi dezvoltată.
Printre cele mai aşteptate investiţii sunt acelea care vizează drumurile şi străzile din Ciorogârla. Pentru că doar o infrastructură pusă la punct oferă confort cetăţenilor şi oportunităţi de investiţii. Primarul Victor Niculae a anunţat recent că încep lucrările de reabilitare şi modernizare pe două dintre străzile comunei.
„Facem toate demersurile necesare pentru ca localitatea noastră să arate din ce în ce mai bine. În acest sens, venim cu veşti bune legate de modernizarea comunei noastre. Am început lucrările pe Strada Legumelor. După finalizarea acestora, proiectul va continua pe Strada Muncii. Se va lucra intens la şanţuri şi la trotuare, motiv pentru care vă cerem scuze pentru eventualul discomfort creat. Vă asigurăm că suntem în permanenţă preocupaţi să îmbunătăţim şi să înfrumuseţăm localitatea noastră”, a declarat primarul Victor Niculae.




Oamenii din Ciorogârla se declară încântaţi că vor avea asfalt pe drumuri. „De ce să ne deranjeze lucrările? Ne bucură. Se face ceva, asta este important şi e bine că ne face Primăria şi trotuarele, dar şi şanţurile, ca să fie frumos şi la noi!”, ne-a spus un sătean de pe Strada Legumelor din Ciorogârla.
