Deputaţii au adoptat, miercuri, 29 iunie, proiectul de lege privind majorarea cuantumului amenzilor date pentru lipsa rovinietei. Şi senatorii au adoptat, în mai, acest proiect, urmând ca preşedintele României să-l aprobe şi documentul să fie, ulterior, publicat în Monitorul Oficial.

    Potrivit proiectului de lege adoptat în Parlament, pentru autoturisme, amenda va fi cuprinsă între 275 şi 550 de lei faţă de 250-500 lei cât este în prezent.

    Celelalte noi tarife ce urmează să fie aplicate sunt:

    • vehicule de transport marfă cu MTMA mai mică sau egală cu 3,5 tone: 950 – 1.900 de lei (față de 750 – 1.250 de lei, cât e acum);

    • vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare de 3,5 tone și mai mică sau egală cu 7,5 tone: 1.550 – 3.100 de de lei (față de 1.250 – 1.750 lei, cât e acum);

    • vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare de 7,5 tone și mai mică decât 12,0 tone: 2.750 – 5.500 de lei (față de 1.750 – 2.250 lei, cât e acum);

    • vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12,0 tone, cu maximum 3 axe (inclusiv): 3.550 – 7.100 de lei (față de 2.750 – 3.000 de lei, cât e acum);

    • vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12,0 tone, cu minimum 4 axe (inclusiv): 5.950 – 11.900 de lei (față de 3.000 – 4.000 de lei, cât e acum);

    • vehicule de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune: 1. 550 – 3.100 de lei (față de 1.250 – 1.750 de lei, cât e acum);

    • vehicule de transport persoane cu mai mult de 23 locuri pe scaune : 2.750 – 5.500 de lei (față de 1.750 – 2.250 lei, cât e acum).

    Potrivit expunerii de motive a proiectului de lege, din anul 2010 și până în prezent cuantumul amenzilor a rămas la același nivel, în timp ce cuantumul tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România exprimat în lei a crescut cu aproape 20%.

    Astfel, valoarea amenzilor contravenționale s-a calculat ca fiind de două ori tariful anual de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, pentru amenda minimă și de patru ori tariful anual de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, pentru amenda maximă”, este precizat în documentul menţionat.

    Lasă Un Răspuns