Preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, Hubert Thuma, a postat, marţi, 27 iunie, un mesaj pe pagina sa de Facebook, prin care anunţă că a verificat pe teren stadiul lucrărilor de apă şi canalizare la Măgurele. Investiţia este realizată cu fonduri europene şi este parte a “Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Ilfov”.
Proiectul “Reabilitare și extindere rețele alimentare cu apă, rețele de canalizare, stații de pompare apă uzată în Măgurele” are o valoare estimată de aproape 68 de milioane de lei, iar lucrările au început în octombrie 2021.
“Am fost pe teren, la Măgurele. Să văd cum merge treaba, să verific stadiul lucrărilor de apă și canalizare. E foarte important să mă asigur cu ochii mei că lucrurile se mișcă în direcția bună. În Măgurele, startul proiectului s-a dat în octombrie anul trecut. Până acum, s-au făcut 20.909 metri din care: 13.519 metri rețea de apă şi 7.390 metri rețea de canalizare”, scrie preşedintele CJ Ilfov, pe Facebook.
Potrivit sursei citate, constructorul s-a angajat ca în termen de 25 de luni să facă următoarele:
– reabilitare rețea distribuție: 6.820 metri;
– extinderea rețea distribuție: 49.191 metri;
– extindere rețea canalizare: 43.282 metri;
– 19 stații noi pompare apă uzată.
Potrivit reprezentanţilor CJ Ilfov, investițiile au ca scop extinderea rețelelor de alimentare cu apă potabilă și a rețelelor de canalizare pentru apele uzate menajere în Măgurele, scopul fiind accesul populației din zonă la alimentarea cu apă de calitate și colectarea corespunzătoare a apelor uzate în vederea tratării acestora.
Noua rețea de distribuție a apei potabile se va realiza în următoarele zone: DJ401A, Atomiștilor (zona podului), Berbecului, București, Bulgarului, Călugăreni, Câmpul cu maci, Capricornului, Câruței, Chirca, Ciocârliei, Ciorogârla, Codrului, Crinului, Deal1, Deal2, Drum Nou, Duzilor (ext.), Eforie, Fabricii, Ficusului, Fulgerului, Garoafei, Gurăslău, Imașului, Intr. Nefliu, Inului, Ioan Slavici, Jupiter, Lalelelor, Leului, Livezii, Lotusului, Mihai Eminescu, Mălinului, Mărășești, Merilor, Mierlei, Milcov, Mirăslău, Neptun, Olimp, Orei, Pârârului, Pescarului, Peștilor, Privighetorilor, Racului, Roșcovei, Sabarului, Sânzienelor, Sârbilor, Șelimbăr, Aleea Șelimbăr, Șoimului, Unirii, Uranus, Văii, Vărsătorului, Venus, Zorilor și Zorelelor.
Extinderea reţelei de canalizare se va executa pe o lungime totală de 39,3 kilometri, din conducte montate în trama stradală/trotuare, în următoarele zone: Amurgului, Aleea Atomiștilor, Berbecului, Bujorului, George Călinescu, Câmpul cu maci, Capricornului, Ciocârliei, Codrului, Ficusului, Florilor, Gurăslău, Imașului, Inului, Ioan Slavici, Leului, Livezii, Lotusului, Magnoliei, Măceșului, Mălinului, Mărășești, Mierlei, Mihai Eminescu, Milcov, Mioriței, Mirăslău, Moților, Orei, Pârâului, Pescarilor, Povernei, Privighetorilor, Racului, Râului, Reactorului, Rovine, Sabarului, Sânzienelor, Aleea Șelimbăr, Spicului, Stejarului, Vărsătorului, Dumitrana și Pruni.
