Un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din Piteşti a fost trimis în judecată pentru de înşelăciune şi fals informatic în formă continuată, după ce a păcălit mai multe femei să îi trimită bani. Pe doamnele cu pricina le aborda pe o reţea de socializare. A reuşit să scoată de la ele 3.200 de lei, până l-a prins Poliţia.
Bărbatul, care poza în partenerul ideal, le căuta cu precădere pe femeile necăsătorite. Le seducea şi apoi le cerea bani. Totul a început în octombrie anul trecut. Presa locală din Argeş scrie că bărbatul le spunea celor cărora le scria că s-a îndrăgostit de ele şi începeau, astfel, relaţii “la distanţă”. După ce le câştiga încrederea, le cerea bani, invocând tot felul de motive. Pentru că poza afişată la profil nu era a lui, când se ducea să ia banii de la ele, acestea, bineînţeles, nu-l recunoşteau. Piteşteanul spunea că nu poate ajunge şi că va trimite un prieten să ridice sumele.
Mai mult, Poliţia Argeş anunţă că individul a introdus, fără drept, date informatice nereale într-o aplicație de internet banking, prin care a indus în eroare două dintre partenerele sale virtuale că a transferat bani în contul bancar al acestora, cu scopul de a le determina şi pe ele să-i remită diferite sume.
În februarie 2022, una dintre victime a mers la Poliţie şi l-a denunţat pe cuceritorul din Piteşti. El a fost identificat şi reţinut în luna mai a acestui an. Până să fie prins, bărbatul a reuşit să obţină suma de 3.200 de lei. Polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 3 Poliție Pitești au întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și fals informatic în formă continuată, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.
Pe data de 02 mai, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, ulterior fiind dispusă cercetarea sub măsura preventivă a controlului judiciar. Anchetatorii au finalizat cercetările şi au înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată. Dacă va fi găsit vinovat, inculpatul riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 5 ani, mai scrie presa locală.
