O fetiţă, în vârstă de 2 ani, din localitatea Decindeni, judeţ Dâmboviţa, s-a electrocutat, luni, 6 iunie, şi a ajuns la spital. Micuţa s-a curentat, după ce a atins un prelungitor aflat în curte.


    Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte au fost sesizaţi de o femeie cu privire la faptul că o minoră, în vârstă de 2 ani, din Decindeni, ar fi inconştientă şi s-ar fi electrocutat„, anunţă Poliţia Dâmboviţa, într-un comunicat.

    Conform sursei citate, micuţa a primit îngrijiri medicale la faţa locului, dar a fost transportată apoi la spital.

    Poliţiştii efectuează cercetări pentru dispunerea măsurilor procedurale prevăzute de lege, urmând să se stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii evenimentului„, mai anunţă IPJ Dâmboviţa.

    Lasă Un Răspuns