Poliţiştii prahoveni au declanşat o anchetă, după ce, pe reţelele de socializare a apărut o filmare cu doi bărbaţi care dansau pe manele, în cimitirul Ciorani din judeţ, cu scheletul unei femei pe care au deshumat-o.

Presa locală transmite că jurnaliştii sunt cei care au sesizat Poliţia. Oamenii legii anunţă, la rândul lor, că au identificat persoanele care apar în filmare.

“Având în vedere apariția pe o rețea de socializare a unui clip video ce ilustrează doi bărbați care sunt filmați langă osemintele unei femei, compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova este abilitat să comunice următoarele: În cauză, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ciorani s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de profanare de cadavre sau morminte. Persoanele bănuite de comiterea faptei au fost depistate, la acest moment, fiind efectuate cercetări, în vederea clarificării situației de fapt și luării măsurilor legale care se impun”.

Lasă Un Răspuns