Preşedintele României, Klaus Iohannis, a promulgat, joi, 12 mai, Legea potrivit căreia cuantumul alocaţiei de hrană în unităţile sanitare publice va fi actualizat anual în funcţie de rata inflaţiei şi nu poate fi mai mic de 22 lei/zi de spitalizare. Spitalele pot decide să suplimenteze alocaţia de hrană.
Legea promulgată astăzi are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, în sensul instituirii unor norme noi cu privire la alocaţia de hrană în unităţile spitaliceşti, precum şi la procedura de stabilire a acesteia.
„Cuantumul alocaţiei de hrană în unităţile sanitare publice se stabileşte prin ordin al ministrului Sănătăţii, se actualizează anual în funcţie de rata inflaţiei şi nu poate fi mai mic de 22 lei/zi de spitalizare„, este prevăzut în lege.
De asemenea, potrivit actului normativ, “alocaţia de hrană poate fi suplimentată prin decizie a consiliului de administraţie al unităţii sanitare în condiţiile identificării altor surse de finanţare decât sumele provenite din contractele încheiate cu casele de asigurări de sănătate şi de la bugetul de stat”. Altfel, cheltuielile aferente alocaţiei de hrană în unităţile sanitare publice se asigură prin transferuri de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii către bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.
Legea intră în vigoare la data de 1 iulie.
