Un autoturism a luat foc, noaptea trecută, 10 mai, în localitatea Bolintin Deal, judeţul Giurgiu. Nu s-au înregistrat victime şi, cel mai probabil, incendiul a fost provocat de un scurtcircuit.
Potrivit pompierilor giurgiuveni, maşina era staționată în apropierea unui depozit, iar un bărbat care asigura paza obiectivului a văzut incendiul și a sunat la 112.
“La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Mașina a fost cuprinsă de flăcări, iar când au ajuns pompierii aceasta ardea generalizat. Cel mai probabil, incendiul a fost provocat de un scurtcircuit (conductor, cablu electric defect sau neizolat corespunzător)”, anunţă pompierii giurgiuveni.
“Pentru a preveni astfel de evenimente, vă recomandăm respectarea următoarelor măsuri: verificaţi instalaţia electrică, astfel încât aceasta să nu prezinte cabluri neizolate; nu faceți improvizații la instalația electrică; asiguraţi-vă că echipamentele de iluminat electric nu sunt defecte sau neizolate; verificaţi dacă apar eventuale scurgeri de carburanți sau lubrifianți; verificați perioada de valabilitate a stingătorului din autoturism”, se arată într-un comunicat de presă al ISU Giurgiu.
