Trei milioane de persoane cu venituri reduse vor primi vouchere sociale o dată la două luni, a anunţat luni, 9 mai, premierul Nicolae Ciucă. Acesta a precizat că acordarea de vouchere pentru o masă caldă sau pentru procurarea de alimente va fi aprobată prin ordonanţă de urgenţă.
„Prima ordonanţă de urgenţă pe care o vom adopta astăzi este cea referitoare la voucherele care vor fi acordate cetăţenilor cu nevoi, în sensul în care vor putea să beneficieze de masă caldă sau să procure alimente. Este vorba de trei milioane de persoane care vor beneficia de aceste vouchere o dată la două luni. Este o măsură a cărei valoare totală este de aproximativ 3,1 miliarde de lei, iar 50%, jumătate din aceşti bani, vor proveni din fonduri europene”, a afirmat Nicolae Ciucă la începutul şedinţei de guvern.
Premierul Ciucă a precizat că măsura face parte din pachetul economico-social „Sprijin pentru România”.
Tichetul social are valoare nominală de 250 lei şi se distribuie o dată la două luni, fiind valabil de la 1 iunie 2022 până la data de 31 decembrie 2022.
Vor primi tichete sociale:
- pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 de lei;
- persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 de lei;
- familiile cu cel puţin 2 copii în întreținere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 de lei;
- familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
- familiile care au dreptul la ajutor social, în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare.
- persoanele fără adăpost, astfel cum sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare;
- persoanele care au cel mult 18 ani, aflate în întreținerea familiilor al căror venit mediu pe membru de familie este sub valoarea venitului minim garantat în plată, prevăzut de Legea 416/2001 privind ajutorul social cu modificările și completările ulterioare, reiese din proiectul de OUG
Tichetele sociale pe suport electronic vor putea fi folosite de beneficiari doar pentru achiziţia produselor alimentare și plata meselor calde. Aceste tichete nu permit efectuarea de operațiuni de retragere de numerar sau de preschimbare în numerar.
Beneficiarul poate utiliza tichetele sociale, pe baza actului de identitate. Fac excepţie de la această regulă persoanele fără adăpost care vor prezenta un document eliberat de autoritățile publice locale care va ateste identitatea acestora.
