172 de motociclişti şi reprezentanţii mai multor structuri ale Poliţiei Giurgiu au participat, sâmbătă, 7 mai, la o activitate de pregătire a membrilor comunităţii moto, privind conduita preventivă în trafic. Acţiunea, organizată de Clubul Blue Knights, s-a desfăşurat în Bolintin Deal, judeţul Giurgiu.

    Este o primă activitate comună ce a îmbinat pregătirea teoretică şi cea practică, iar motocicliştii prezenţi la întâlnire au beneficiat de informațiile și îndrumarea instructorilor specializați din cadrul Direcției de Pregătire Profesională- I.G.P.R., Serviciului de Pregatire Profesională- D.G.P.M.B. și Biroului de Pregătire Profesională din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Giurgiu. Aceasta, atât în cadrul atelierelor de educație rutieră și conduită preventivă, cât si la parcurgerea poligonului special amenajat, în vederea dezvoltării abilităților de manevrare a motocicletelor.

    La activitate au fost prezenți polițiști din cadrul Serviciul Rutier, Biroului de Pregătire Profesională și Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul I.P.J. Giurgiu, care au prezentat motocicliștilor măsurile preventive ce trebuiesc adoptate pe drumurile publice în vederea reducerii riscului rutier, au distribuit pliante cu recomandări preventive și au avut un dialog deschis despre importanța luării tuturor măsurilor de siguranță in trafic”, au transmis reprezentanţii Poliţiei Giurgiu.

    Activitatea s-a desfăsurat în incinta CT Park Bolintin Deal, unde au fost prezenți 172 de motocicliști, membri ai cluburilor moto Blue Knights România III, Green Knights, White Knights, Greuceanu, Free Riders, Wima România și Black Helmets.

    Lasă Un Răspuns