Poliţiştii de frontieră giurgiuveni nu au permis intrarea în România a unui ansamblu rutier ce transporta 22.400 de kilograme de deşeuri, compuse din spărturi de plastic şi bucăţi din geam de plastic. Transportul venea din Grecia şi era destinat unei societăţi din ţara noastră.
Pe 2 mai, în jurul orei 11.00, poliţiştii de frontieră au efectuat în Vama Giurgiu, pe sensul de intrare în ţară, un control specific asupra unui ansamblu rutier, condus de către un cetăţean bulgar, în vârstă de 72 de ani.
Conform documentelor de însoțire a mărfii, acesta transporta deșeuri sticlă tip pet.
“Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului respectiv, colegii noștri au solicitat sprijin autorizat Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Giurgiu. În urma verificărilor, s-a constatat că în mijlocul de transport se aflau 22.400 kilograme deșeuri compuse din spărturi din plastic, bucăți din geam de plastic, încărcate din Grecia și care erau destinate unei societăţi de pe teritoriul României”, anunţă reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Giurgiu, într-un comunicat de presă.
Conform sursei menţionate, având în vedere neconcordanţa dintre marfa transportată şi documentele prezentate de către şofer, nu s-a permis accesul pe teritoriul României pentru mijlocul de transport în cauză, deșeurile fiind returnate societății expeditoare.
