Primăria din Popești Leordeni a anunțat încheierea extinderii Gradiniței nr. 1 din localitate cu șase săli modulare noi, astfel încât niciun dosar de înscriere la grădiniță să nu mai primească răspuns negativ.

    „Mult controversatele construcții modulare ne dovedesc în aceste zile cât de mare este discrepanța între realitatea din teren și modul neonorabil în care unii înțeleg să denigreze munca altora în online.

    Așadar dacă pe facebook, ceea ce vedeți în poze reprezintă „viața chinuitoare a unor copii băgați în containere de autorități”, în teren găsim copii fericiți și părinți mulțumiți care ne sunt recunoscători pentru soluția adoptată, condițiile de desfășurare a activităților, fiind net superioare clădirilor clasice vechi.

    Am suplimentat în acest mod într-un interval de timp ce reprezintă doar 15% din durata implementării unei construcții din zidărie, extinderea grădiniței nr. 1 cu șase săli modulare noi, dotate conform normelor impuse de Ministerul Educației.

    Ne bucurăm așadar să anunțăm că la acest moment nu mai există niciun dosar rămas pe dinafară și toți copiii din Popești-Leordeni pentru care părinții au depus anul trecut cereri de intrare la grădiniță, au propriul loc asigurat odată cu recepția și acestor săli suplimentare.

    Mulțumesc tuturor părinților pentru răbdarea de care ați dat dovadă și cum încercăm să ne adaptăm nevoilor de la an la an, vă fac cunoscută și posibilitatea suplimentării construcției actuale cu încă un etaj în 2023, dacă solicitările pentru cei mici vor depăși din nou numărul actual de locuri. Gânduri de bine tuturor micuților preșcolari!”, a transmis primăria.

    Lasă Un Răspuns