Primarul din Snagov, Anghel Mihai, a sărbătorit ziua Sfântului Nicolae în mijlocul oamenilor din comună. Mai întâi, a participat la slujbele oficiate în lăcaşurile de cult ce poartă hramul Sfântului Nicolae şi, mai apoi, a fost alături de enoriaşii care au servit preparate tradiţionale, pregătite cu această ocazie.

    „Sfântul Ierarh Nicolae, unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți sfinți ai Bisericii Ortodoxe, și protector al copiilor, a fost sărbătorit astăzi în două dintre bisericile din localitatea noastră care îi poartă hramul: Biserica “Sfântul Nicolae” din Ghermănești și Biserica “Sfântul Ierarh Nicolae” din Ciofliceni.

    Am participat la slujbele religioase organizate cu ocazia acestei zile sfinte, unde, împreună cu enoriașii celor două biserici, ne-am rugat pentru bunăstarea și prosperitatea comunității noastre”, a declarat primarul comunei Snagov, Anghel Mihai.

    Foto: Primăria Snagov

    Lasă Un Răspuns