Preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, Hubert Thuma, a anunţat că şi anul acesta continuă proiectul „Şanse egale la Educaţie”, prin care elevii cu o situaţie financiară precară primesc rechizite gratuite.

    „Peste 3.000 de copii din localitățile Buftea, Gruiu și Pantelimon vor primi rechizite. Cărți, caiete, culegeri, multe alte materiale auxiliare extrem de necesare. Știu, sunt multe familii care nu au bani de rechizite. Drept urmare, venim cu acest proiect. Trebuie să luăm măsuri clare pentru a preveni abandonul școlar. Educația este piatra de temelie pentru un parcurs profesional și personal de succes.

    Proiectul „Șanse egale la educație” a început anul trecut, atunci când am acordat peste 1.200 de pachete cu rechizite elevilor din Găneasa, Vidra, Jilava și Tunari”, a anunţat preşedintele CJ Ilfov, Hubert Thuma

    Lasă Un Răspuns