Drumul Naţional 71- ce asigura legătura între Sinaia şi Târgovişte- va fi modernizat cu fonduri europene, iar autorităţile centrale au semnat contractul de finanţare, luni, 21 august.

    Potrivit conducerii Consiliului Judeţean Dâmboviţa, valoarea contractului este de 1,15 miliarde lei (fără TVA), iar constructorul are la dispoziţie 12 luni pentru proiectare şi 36 de luni pentru execuţia lucrărilor de reabilitare a celor 58,8 kilometri.

    „Dâmbovița avea mare de îmbunătățirea circulației pe traseul care începe din nordul municipiului Târgoviște, traversează orașele Pucioasa, Fieni, dar și comunele Aninoasa, Doicești, Moțăieni, Buciumeni, Pietroșița, Moroeni și se încheie la intersecția cu DN 1, în Sinaia. De 15 ani se vorbește de condiții de circulație modernă și sigură pe drumurile din Dâmbovița, de reducerea timpilor petrecuți în trafic și de o mai bună conectare a municipiului Târgoviște cu Sinaia și București”, a declarat preşedintele CJ Dâmboviţa, Corneliu Ştefan.

    La evenimentul de semnare a contractului de finanţare a participat şi ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

    “CNAIR a semnat astăzi contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de modernizare a DN 71, sectorul Târgoviște – Sinaia!

    Proiectul este important pentru decongestionarea traficului în zonă prin crearea unei variante alternative la DN1 și DN1A, oferind conducătorilor auto o altă conexiune între București, Târgoviște și Sinaia”, a scris şi Grindeanu pe Facebook.

    Lasă Un Răspuns