Primarul din Domneşti, Adrian Ghiţă, a venit, pe 18 august, cu o veste bună pentru toţi părinţii, copiii şi dascălii din comună. A fost semnat un contract de finanţare pentru modernizarea unităţilor de învăţământ din Domneşti.
„Ştiţi deja că investițiile în educație si pentru copii sunt prioritare, astfel că vă aduc o veste bună pe acest subiect, și anume, zilele trecute, am semnat contractul de finanţare pentru modernizarea unităţilor de învăţământ din Domnești, respectiv pentru Grădinița cu program prelungit „Tărâmul prietenei” și Școala Gimnazială „Gheorghe Corneliu”, ce presupune dotarea acestora cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale”, a anunţat primarul Adrian Ghiţă.
Potrivit sursei citate, proiectul prevede dotarea laboratorului de informatică, al laboratorului de ştiinţe, achiziţionarea de mobilier pentru 33 de săli de clasă, de echipamente digitale pentru clase: tablă interactivă, mobilier, sistem sunet, camere video pentru videoconferință, router wifi, monitoare, s.a. De asemenea, va fi cumpărat mobilier specific și materiale didactice necesare desfășurării activităților sportive și cabinet psihopedagogic.
„Am reușit să obținem puțin peste 2 milioane de lei, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă(PNRR) pentru aceste dotări, iar în scurt timp vom demara și procedurile de achiziție. Mai mult, acesta este cel de-al doilea contract de finanţare obţinut anul acesta pentru şcoală, primul fiind cel de la AFM(Administraţia Fondului pentru Mediu, n.r.), pentru creșterea eficienței energetice. Încercăm să finalizăm cele două proiecte de modernizare a școlii (dotare cu echipamente și mobilier și creștere eficienței energetice) până la începerea noului an școlar din 2024”, a subliniat primarul comunei Domneşti, Adrian Ghiţă.
