După ce primarul comunei Jilava, Elefterie Ilie Petre, a mers în toate cartierele pentru a sta de vorbă cu oamenii pe tema proiectului de extindere a reţelelor de apă şi canalizare, edilul, aşa cum a promis, efectuează şi vizite de lucru pe şantierele respective.

    Pe 10 mai, de exemplu, Elefterie Ilie Petre şi colegii săi au mers să vadă cum se desfăşoară lucrările în cartierele Arteca şi Grădiniţă.

    „Am mers astăzi cu viceprimarul comunei, Marin Alexandru Cristian, și cu secretarul comunei Florin Matei, în vizită de lucru pe şantierele din cartierele Arteca și Grădiniță, demarate cu ocazia lucrărilor de extindere rețea apă și canalizare”, a precizat Elefterie Ilie Petre.

    Aşa cum am precizat, edilul a mers, în ultima perioadă, în mai multe cartiere pentru a discuta cu cetăţenii pe tema proiectului de extindere a reţelelor de apă şi canalizare.

    Foto: Primăria Jilava

    „Extinderea rețelei de apă potabilă și canalizare este un proiect la care s-a muncit foarte mult, depus de multă vreme și pentru care am obținut finanțare și iată că acum lucrările intră în linie dreaptă. Vreau să vă mulțumesc tuturor celor care ați fost prezenți la întâlnire. Am nevoie de sprijinul dumneavoastră, al comunității, ca lucrurile să meargă bine. Proiectul de apă și canalizare este cel mai important proiect pe care vreau să-l demarez în comuna noastră, a durat o perioadă până ce toate procedurile au fost finalizate conform legislației în vigoare, dar iată că intrăm în linie dreaptă cu lucrările. Sper că la întâlnirile pe care le-am avut pe acest subiect am răspuns nelămuririlor pe care le aveți. Va fi un disconfort pe perioadă lucrărilor, dar altfel știți bine că nu se poate, însă la finalul proiectului comuna va arată cu totul altfel”, a declarat, la începutul lunii mai, primarul din Jilava, Elefterie Ilie Petre.

    Pe de altă parte, concomitent cu lucrările de apă-canal, în Jilava se derulează şi alte investiţii edilitare. Pe 12 mai, de exemplu, muncitorii puneau gazon şi continuau amenajarea peisagistică pe strada Gării.

    Lasă Un Răspuns