Pompierii din Prahova au intervenit, seara trecută, în Câmpina, acolo unde apa Lacului Curiacul s-a revărsat şi a inundat împrejurimile.
ISU Prahova a anunţat că a intervenit cu două motopompe remorcabile şi cu o motopompă transportabilă. “Pompierii au încercat, astfel, să reducă nivelul apei cu 1,5 metri, pentru a înlătura pericolul. Apa deversată a inundat parcarea din imediata apropiere, iar pompierii s-au mobilizat astfel încât aceasta să nu ajungă și la locuințele din zonă”, a transmis ISU Prahova.
Potrivit presei locale care citează surse neoficiale, problemele ar fi apărut din cauza conductei de golire, care s-a înfundat.
Conform aceleiaşi surse, între anii 2013 şi 2015, zona Lacului Curiacul a fost complet reamenajată, investiţia ridicându-se la circa 2 milioane de lei.
