Specialiştii au avertizat luni, 10 aprilie, că este risc însemnat de avalanţă în Munţii Făgăraş, respectiv de gradul 3 pe o scară de 1 la 5. La Bâlea Lac, stratul de zăpadă măsoară 2,6 metri.

    „La peste 1.800 metri, zăpada va continua să se taseze uşor. În partea superioară se va menţine stratul instabil şi cu rezistenţă relativ redusă acumulat în ultima săptămână şi care depăşeşte pe alocuri 30 – 40 centimetri, mai ales pe versanţii nordici. Acest strat este depus peste stratul mai vechi şi în mare parte îngheţat. În apropierea crestelor se întâlnesc cornişe, iar pe văi şi în zonele adăpostite depozite însemnate de zăpadă. Datorită greutăţii zăpezii recent depuse, pe pantele suficient de înclinate, aceasta va putea aluneca în mod spontan peste stratul vechi şi compactat, în special în jurul prânzului, ducând la declanşarea unor avalanşe de dimensiuni medii, riscul declanşării fiind amplificat la supraîncărcări oricât de slabe”, au transmis ieri meteorologii din Sibiu, citaţi de presa naţională.

    Conform sursei citate, se poate ajunge la Bâlea Lac doar cu telecabina, Transfăgărăşanul fiind închis circulaţiei pe porţiunea cuprinsă între Bâlea Cascadă şi Bâlea Lac.

    Lasă Un Răspuns