Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, Ştefan Rădulescu, a anunţat că, în localitatea 1 Decembrie, se lucrează la amenajarea trotuarelor și a podețelor adiacente drumului județean 401D.

    “Tronsonul la care se va interveni pornește de la intrarea în 1 Decembrie parcurgând-o până la ieșire pe direcția Dărăști – 1 Decembrie – Copăceni.

    Proiectul va aduce mai multe beneficii pentru localitate, printre care: creșterea siguranței pietonale și auto, eliminarea băltirii apelor pluviale la marginea părții carosabile, asigurarea scurgerii apelor pluviale. Valoarea proiectului este de peste 916 mii de lei.

    Orice investiție în infrastructură contribuie la stimularea creșterii economice și la îmbunătățirea atractivității zonelor, mai ales când ne referim la zonele rurale”, a declarat vicepreşedintele CJ Ilfov, Ştefan Rădulescu.

    Lasă Un Răspuns