Comuna Afumaţi a fost prezentă, pentru a şasea oară, după participările din 2013, 2017, 2018, 2019 şi 2020, la cel mai mare eveniment din România dedicat industriei turismului, au transmis reprezentaţii Primăriei Afumaţi.
Ediţia din acest an a Târgului de Turism al României s-a desfăşurat în Pavilioanele „Romexpo”, între 23 şi 26 februarie, iar standul comunei Afumaţi a fost situat în Pavilionul B2, Stand 55.
Variantele de relaxare departe de agitaţia oraşelor, dar şi alte oferte de ocupare a timpului liber, le-au fost prezentate vizitatorilor prin distribuirea de pliante, brelocuri, broşuri şi hărţi cu principalele obiective din comuna Afumaţi:
Ansamblul fostei curţi a stolnicului Constantin Cantacuzino, care datează din secolul al XVII-lea. Complexul arhitectural cuprinde Biserica Adormirea Maicii domnului(sau Biserica Veche- 1696- aşa cum este cunoscută de localnici), Conacul Stolnicului Constantin Cantacuzino (1696) şi Zidul de incintă.
Ruinele Curţii Domneşti a lui Radu de la Afumaţi(domn al Ţării Româneşti, între anii 1522-1529), la intrarea în comună, pe malul stâng al pârâului Pasărea. Pădurea peisagistică de la Afumaţi, în suprafaţă de circa 300 de hectare, face parte din renumiţii Codrii Vlăsiei. Pădurea Afumaţi cuprinde diverse specii de foioase- stejar, fag, arţar, salcâm, tei, în amestec sau în masive. Lacurile aflate pe valea râului Pasărea, cu cele şase bazine, în nord-vestul, centrul şi sud-estul comunei pot oferi o bază de agrement foarte atractivă pentru turiştii aflaţi în tranzit şi pentru turiştii de weekend.
„Participă, cu istoria comunei noastre, pentru a şasea oară la acest târg de turism. Ne mândrim cu vestigiile pe care le avem în grijă. Înainte de 2008, multe dintre ele erau necunoscute publicului. Suntem sigur că şi la această ediţie, cei care se vor opri la standul comunei noastre vor rămâne surprinşi de valorile monumentelor vechi, vestigii seculare ale unor timpuri istorice, memorabile, despre care nu au ştiut, până acum, că există. Şi că se află la numai doi paşi de Capitală. Vestigiile dăinuie şi astăzi, sunt catalogate, marcate ca atare şi cuprinse în documente oficiale ale Ministerului Culturii ca repere importante ale Patrimoniului nostru Naţional. De-a lungul anilor, proiectul iniţiat de mine a avut un impact major. Efectele benefice ale promovării localităţii noastre s-au văzut imediat şi anume cunoaşterea comunei Afumaţi la nivel naţional, comuna noastră fiind vizitată în repetate rânduri de numeroşi oaspeţi. De altfel, Afumaţi este singura comună ilfoveană care a participat constant, de-a lungul a şase ediţii, la Târgul de Turism al României”, a declarat primarul comunei Afumaţi, Gabriel Dumănică, joi, 23 februarie.
Printre evenimentele ce au loc, de-a lungul anului, în Afumaţi, şi la care participă atât oameni din comună, cât şi vizitatori din alte judeţe, se numără Zilele comunei Afumaşi (primul weekend al lunii septembrie), Focurile de la Afumaţi („Olelia” – de Lăsata Secului), Ziua Copilului (1 Iunie), Ziua Naţionala a României, Ziua Eroilor şi Hramurile celor doua Parohii din Afumaţi.















