Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, marţi, la o conferinţă de presă, că achiziţia de medicamente online, în afara farmaciilor autorizate, reprezintă un pericol.
„Orice medicament luăm trebuie să îndeplinească două condiţii, una este legată de siguranţă şi cea de-a doua este legată de eficacitate. Acest lucru, mai ales în trecut, nu era îndeplinit pentru faptul că existau medicamente falsificate, de multe ori achiziţionate din surse nesigure. Această problemă a rămas în continuare, achiziţia medicamentelor online în afara farmaciilor autorizate să facă acest lucru şi anume să vândă medicamente online reprezintă în continuare un pericol”, a declarat ministrul Alexandru Rafila.
Oficialul a precizat că mai sunt multe de făcut “în a educa publicul, pacienţii, să evite să acceseze astfel de forme de procurare a medicamentelor şi să le procure pe toate numai din farmaciile autorizate”. El s-a referit la medicamentele pe bază de prescripţie, dar şi la medicamentele care se eliberează fără prescripţie. Rafila a zis că, dacă, totuşi, pacienţii vor să le cumpere din mediul online, trebuie să verifice pe site-ul Ministerului Sănătăţii cine sunt operatorii care pot să le comercializeze.
„Fie că discutăm de vaccinuri sau de alte produse biologice sau de medicamente mai mult sau mai puţin obişnuite, pacientul trebuie să fie informat de unde trebuie să le ia, cum trebuie să le ia şi când trebuie să le ia. Acest lucru se face prin colaborarea medicului cu farmacistul şi, binenţeles, cu instituţiile care reglementează punerea pe piaţă a produselor, Agenţia Naţională a Medicamentelor şi Dispozitivelor Medicale şi Organizaţia de Serializare a Medicamentelor din România”, a subliniat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.
