Printre cele mai importante investiţii pe care autorităţile locale le pot face în comunităţile lor se numără, fără îndoială, şi anveloparea clădirilor. După finalizarea lucrărilor, cei care locuiesc în imobilele izolate termic vor plăti facturi mai mici la încălzire.

    La Snagov, Primăria condusă de Anghel Mihai a depus, în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă(PNRR), proiecte pentru zeci de blocuri din localitate. Recent, a fost aprobat un nou proiect. „A fost aprobată cererea UAT Snagov pentru blocul P29, în valoare de 3.512.464,59 lei. Aşteptăm cu interes rezultatul evaluării şi pentru celelalte imobile pentru care am depus documentaţia de finanţare prin programul menționat”, a anunţat primarul Anghel Mihai.
    Edilul a precizat că, la sfârşitul anului trecut, a aplicat în cadrul PNRR, Componenta 5- Valul Renovării-, pentru încă 30 de blocuri în cazul cărora să fie realizată anveloparea.

    „Cererile sunt analizate rând pe rând şi, din cauza  volumului foarte mare de dosare/cereri existente la nivel național, se înregistrează întârzieri destul de mari în aprobarea acestora. Prin urmare, fiecare imobil/bloc are parte de o analiză a documentației, fără excepție, iar răspunsurile cu privire la evaluări sunt publicate în fiecare zi de miercuri de către comisiile de evaluare din cadrul PNRR”, a subliniat primarul comunei Snagov, Anghel Mihai.

    Lasă Un Răspuns