O femeie a murit, în urma unui accident rutier ce s-a petrecut, astăzi, în judeţul Dolj. Două maşini s-au ciocnit iar unul dintre autoturisme a luat foc. Potrivit ISU Dolj, o femeie a murit iar alte cinci persoane au ajuns la spital.
„Pompierii au fost solicitaţi să intervină după producerea unui accident rutier în comuna Bucovăţ, în care au fost implicate două autoturisme. Acolo s-au deplasat o autospecială cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare, o ambulanţă SMURD şi un echipaj SAJ. În urma accidentului, o maşină a luat foc. Pompierii au precizat că în evenimentul rutier au fost implicate şase persoane. Din păcate, pentru una dintre ele, o femeie de 35 de ani, nu s-a mai putut face nimic”, a transmis ISU Dolj.
Presa locală a transmis că din mașina care a fost cuprinsă de flăcări au ieșit cele două persoane, iar în celălalt autoturiosm o persoană a rămas încarcerată. Este vorba despre tânăra de 35 de ani care şi-a pierdut viaţa.