Primarul comunei Berceni, Gheorghe Covrigea, a anunţat, pe 28 februarie, că a participat la o şedinţă de lucru, la sediul Alsim Alarko, alături de reprezentaţii firmei şi de cei ai Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere(CNAIR), precum şi de proiectanţii Autostrăzii A0.

    „După cum ştiţi, Primăria Berceni a solicitat, în mod constant, realizarea unui podeţ peste canalul ANIF, care să asigure accesul la pasajul de supratraversare a Autostrăzii A0, facilitând, astfel, legătura cu Şoseaua de Centură – zona Rompetrol. Astăzi, în cadrul şedinţei, au fost analizate şi prezentate propunerile de modificare a proiecului iniţial al A0 şi posibilitatea implementării unor soluţii pentru fluidizarea traficului din Berceni”, a anunţat Gheorghe Covrigea.

    Astfel, conform sursei citate, în cadrul întâlnirii, a fost prezentat proiectul tehnic al podeţului peste canalul ANIF, cu menţiunea că acesta a fost deja „agreat” de reprezentanţii instituţiei menţionate.

    „Podeţul va avea lăţimea necesară amenajării a două benzi de circulaţie în ambele sensuri, spre şi dinspre Şoseaua de Centură, şi va fi amplasat la aproximativ 300 de metri de strada Codrului, conform planului anexat. Tot în cadrul întâlnirii, s-a discutat şi despre cealaltă rută alternativă de fluidizare a traficului rutier din Berceni, care să permită participanţilor la trafic ieşirea în DN4, prin strada Mecanizării, rută în cadrul căreia va fi amenajat accesul direct în sensul giratoriu din această zonă”, a precizat primarul din Berceni.

    Gheorghe Covrigea a mai spus că altă veste bună este legată de amenajarea unui traseu care să permită accesul pietonal şi cel al bicicliştilor peste A0.

    „Astfel, în urma analizării situaţiei pasajului realizat în prelungirea DJ 401 peste A0, proiect ce nu a prevăzut trotuare şi piste pentru biciclişti, echipa de proiectanţi împreună cu specialişti din cadrul Siguranţei Rutiere au identificat un traseu prin partea dreaptă a pasajului(sensul spre Bucureşti), care va cuprinde o bandă rutieră pentru sens unic, trotuare şi pistă pentru biciclişti, ce va subtraversa Autostrada A0, după care traseul se va bifurca stânga către De7 şi dreapta, către pasaj. Întregul traseu va avea iluminat public şi va prezenta siguranţă în trafic”, a spus Covrigea.

    În cadrul aceleiaşi şedinţe, a fost prezentată şi propunerea de expropriere suplimentară a unui teren, care să permită amenajarea unui acces pentru proprietăţile limitrofe părţii drepte a pasajului, sensul spre Bucureşti.

    „La întrebarea noastră cu privire la un termen estimat de realizare a acestor obiective de investiţii(…), reprezentanţii CNAIR, de comun acord cu cei de la Alsim Alarko au dat ca termen de implementare mai-iunie 2024. Având în vedere că soluţiile au fost deja stabilite, următorii paşi pentru implementarea acestora implică colaborarea strânsă între CNAIR şi Alsim, precum şi coordonarea eficientă între autorităţi, constructor şi proiectanţi. Primăria Berceni şi-a exprimat disponibilitatea de a susţine realizarea tuturor acestor obiective ce vor avea ca efect îmbunătăţirea infrastructurii rutiere din localitate şi decongestionarea traficului”, a mai declarat primarul comunei Berceni, Gheorghe Covrigea.

    Comentariile sunt închise.