Primarul oraşului Bragadiru, Gabriel Lupulescu, a fost, pe 27 februarie, împreună cu aparatul de specialitate din instituţia pe care o conduce la cele două case din localitate, care au fost mistuite de un incendiu. Edilul a dat asigurări că familiile vor primi sprijin din partea Primăriei, însă a făcut şi un apel către cetăţenii care doresc să dea o mână de ajutor.

    „Acordăm un ajutor de urgență pentru acoperirea pagubelor rezultate în urma incendiului și suntem alături de cele două familii în aceste momente dificile, oferindu-le tot sprijinul nostru, astfel încât să poată trece mai ușor peste această perioadă plină de încercări.

    În astfel de momente, cred cu tărie că fiecare dintre noi are puterea de a face o diferență, iar fiecare contribuție, oricât de modestă ar fi, poate avea un impact semnificativ asupra vieților celor afectați. Este un gest de solidaritate, și vă încurajez pe fiecare să luați în considerare posibilitatea de a oferi un ajutor, dacă situația vă permite. Orice ajutor contează!”, a transmis primarul Gabriel Lupulescu.

    Mai jos, găsiți detaliile conturilor bancare ale celor două familii afectate, pentru cei care doresc și pot să contribuie financiar:

    Crișul Repede 46 R

    Nume titular: Soare Bogdan-Marius

    Cont: RO25 BRDE 410S V575 1061 4100

    Moneda: RON

    Telefon: 0748 956 844

    Crișul Repede 46M vilă 2

    Sima Florin

    RO31 RNCB 0840 1439 8795 0001

    RNCBROBU

    Telefon: 0773 823 550

    Foto: Primăria Bragadiru

    Comments are closed.