„Un Mărțișor pentru Spital’ nu este doar un titlu, ci o modalitate unică prin care elevii Școlii Gimnaziale Nr. 1 Bragadiru, alături de cadrele didactice și părinți, și-au pus la dispoziție timpul și abilitățile pentru organizarea unui târg special de mărțișoare.
„O inițiativă remarcabilă ce are ca scop strângerea de fonduri pentru a susține o cauză umanitară. La final, întreaga sumă strânsă va fi donată Fundației Filantropice Metropolis, în parteneriat cu proiectul „Spitale Publice finanțate din Fonduri Private”. M-am bucurat să văd cât de mult s-au implicat și ce lucruri frumoase au ieșit din mâinile lor, și vă spun cu toată sinceritatea că m-au impresionat enorm. Felicitări, dragi copii, pentru această implicare remarcabilă prin care ne demonstrați cât de mult puteți realiza atunci când puneți suflet în ceea ce faceți; sunteți cu adevărat mici eroi ai comunității noastre.
Dacă doriți să sprijiniți această cauză, copiii se află și astăzi în fața primăriei, pregătiți să vă întâmpine cu mărțișoare confecționate manual. Vă invităm să veniți într-un număr cât mai mare pentru a aduce bucurie acestor copii minunați”, a scris pe pagina sa de Facebook, pe 28 februarie, primarul din Bragadiru, Gabriel Lupulescu.
Foto: Primăria Bragadiru