Primarul din Snagov, Anghel Mihai, a anunţat, pe 23 februarie, că a semnat contractul de execuţie pentru proiectul privind reabilitarea termică a 10 blocuri din comună.
„Vin cu o veste excelentă pentru comunitatea noastră! În cursul zilei de astăzi, am semnat contractul de execuție pentru reabilitarea termică a 10 blocuri. Este vorba de o finanțare europeană, care ne va permite să îmbunătățim eficiența energetică și să refacem acoperișurile blocurilor B2, B3, P1, P4, P8, P29, P52, PR2 – situat pe strada Liliacului din Snagov, Blocul B2 din Tâncăbești și Blocul Avicola.
Așadar, proiectul nostru de reabilitare a blocurilor intră în etapa de proiectare, perioadă în care specialiștii vor elabora toate documentațiile necesare. De aici și până la semnarea ordinului de începere a lucrărilor mai este doar un pas și vă asigur că atât eu, cât și colegii mei din administrația locală, facem tot posibilul pentru a demara lucrările cât mai rapid”, a transmis primarul Anghel Mihai.
Edilul i-a invitat pe cetăţeni la o consultare publică pe acest subiect.
„După cum bine știți, toate proiectele pe care le-am implementat în comunitatea noastră au fost realizate consultându-mă direct cu dumneavoastră, cetățenii care veți beneficia de ele. Prin urmare, în perioada imediat următoare, voi invita toți locuitorii blocurilor vizate la o întâlnire ce va fi organizată la Casa de Cultură. Acolo, vom discuta detaliile proiectului și voi răspunde la toate întrebările pe care le aveți”, a mai declarat primarul comunei Snagov, Anghel Mihai.