Reprezentanţii Consiliului Judeţean Ilfov anunţă că lucrările de apă-canal se derulează în mod accelerat în comunele Petrăchioaia, Cernica şi Glina.

    Mesajul Președintelui Consiliului Județean llfov, Hubert Thuma: “Lucrăm cu datele pe masă. Pe şantierele deschise în Petrăchioaia, Cernica şi Glina, stadiul lucrărilor pe lungimea reţelelor de apă şi canalizare a ajuns la 78%. Echipele au accelerat lucrările. Concret, numai în ultima lună, au avansat cu 5 kilometri”.

    “Ca să înțelegeți evoluția, în Petrăchioaia, am luat totul de la zero, în 2022, iar acum lucrările pe majoritatea străzilor sunt finalizate.

    Trecem acum la șantierele din Cernica, unde ritmul lucrărilor este unul accelerat – avem 10 echipe în teren, iar săptămâna viitoare, alte două în plus.

    Lucrările fac parte din contractul R08 – Extindere rețele alimentare cu apă, rețele de canalizare, stații de pompare apă uzată în Petrăchioaia, Cernica și Glina și au ca termen de finalizare Mai 2025”, au transmis reprezentanţii CJ Ilfov.

    Comments are closed.