Primarul oraşului Bragadiru, Gabriel Lupulescu, a promis că îi va ţine la curent pe cetăţeni în ceea ce priveşte proiectele de dezvoltare şi, astfel, a revenit cu un mesaj despre investiţiile din cartierul Fortuna şi zona Ghindiceni.

    „Așa cum spuneam într-o postare anterioară, nu sunt adeptul comunicării prin intermediul rețelelor sociale, însă sunt conștient că mesajele mele adresate comunității ajung la mai mulți cetățeni aici, decât prin discuții față în față, pe teren sau la Primărie, unde vă aștept cu deschidere să discutăm despre nevoile orașului nostru. Așadar, după cum am promis, vă țin la curent în legătură cu investițiile pe care urmează să le realizăm anul acesta în cartierul Fortuna și zona Ghidiceni.

    Probabil că ați remarcat că strada Diamantului a fost reabilitată, următoarea etapă prevăzând a fi instalate treceri de nivel și semnalizate, pentru a menține siguranța cetățenilor. În scurt timp, pe strada Rubinului va începe un amplu proces de reabilitare ce presupune lucrări la sistemul de apă-canal, cel al iluminatului stradal, dar și amenajarea trotuarelor”, a spus Gabriel Lupulescu.

    Potrivit sursei citate, de asemenea, strada Topaz – care, în unele locuri, are lățimea de 4 metri pătraţi (și astfel nu este posibilă modernizarea)- va intra din luna martie în proces de expropiere, urmând apoi să înceapă și aici lucrările de reamenajare și modernizare.

    „Totodată, strada Mărțișor va intra în reabilitare completă, urmând să efectuăm lucrări pentru sistemul de apă-canal, vom îmbunătăți iluminatul public, se va asfalta corespunzător zona după lucrări și se vor amenaja trotuare. Același tip de lucrări se vor efectua și pe Aleea Mărăcineni, Aleea Primăverii și Aleea Cactusului.

    Întrucât este necesar să fie îmbunătățit iluminatul public și să se amenajeze trotuarele, după reabilitarea covorului asfaltic, în cea de-a doua parte a anului se vor demara procedurile de expropiere pentru strada Diamantului și Safirului, tronson 2”, a subliniat primarul din Bragadiru.

    Gabriel Lupulescu a mai spus că, în zona Ghidiceni, pe zona de protecție a Apa Nova, urmează să fie amenajat un parc.

    „În acest moment, ne aflăm în procedura de achiziție. Tot la capitolul parcuri, avem în plan și amenajarea celui din strada Coralului, dar și realizarea unuia nou la intrarea în Gladiolelor cu Dantelei și Parfumului. În cartierul Fortuna nu va mai exista niciun loc fără iluminat public, întrucât vom extinde rețeaua pentru absolut toate zonele care nu beneficiază de acest serviciu. Dragii mei, știu că unii dintre dumneavoastră veți ridica problema unor străzi și zone care nu au fost precizate până acum și vă asigur că suntem conștienți că mai avem de lucru și vreau să vă asigur că facem toate demersurile necesare pentru atragerea de finanțare din fonduri externe”, a precizat primarul orașului Bragadiru, Gabriel Lupulescu.

    Comments are closed.