Un instructor de înot din Bucureşti a fost reţinut de poliţişti, fiind acuzat că ar fi violat o fetiţă de 7 ani, chiar în incinta unui bazin de înot din Sectorul 2.
„Poliţişti din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 6 Poliție, sub supravegherea procurorului specializat în investigarea abuzurilor sexuale comise asupra minorilor, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, au reținut un tânăr, în vârstă de 20 de ani, față de care se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol. Luni, 13 februarie 2024, în jurul orei 20.30, Secția 6 Poliție a fost sesizată, de o femeie, cu privire la faptul că fiica sa în vârstă de 7 ani ar fi fost victima unei infracțiuni de viol, bănuit de comiterea faptei fiind instructorul de înot”, a anunţat Poliţia Capitalei.
Conform sursei citate, evenimentul ar fi avut loc chiar în incinta unui bazin de înot din cadrul unui club, situat în Sectorul 2.
„În urma cercetărilor, a fost identificat și depistat un tânăr, în vârstă de 20 de ani, angajat ca instructor în baza unui contract de activitate sportivă în cadrul clubului respectiv. Din cercetări, s-a stabilit că la momentul comiterii faptei, acesta se afla în timpul programului de lucru. Cel în cauză a fost condus la audieri, iar, în baza probatoriului administrat, a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților, cu propunere legală”, mai spun oamenii legii.
Cercetările sunt continuate de către Secția 6 Poliție, sub supravegherea procurorului specializat în investigarea abuzurilor sexuale comise asupra minorilor, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol, în forma agravată.