Specialiştii de la Administraţia Naţională de Meteorologie au emis mai multe avertizări cod galben și cod portocaliu de vânt, valabile în aproape toată țara. Potrivit ANM, vor fi intensificări ale vântului în cea mai mare parte a țării și precipitații moderate cantitativ la munte.

    „Pe parcursul zilei de luni, vântul va prezenta intensificări în cea mai mare parte a țării. La munte vor fi rafale de 70…100 km/h, iar în Transilvania, sudul Olteniei și sud-vestul Munteniei viteza vântului va atinge 65…75 km/h. În Crișana, Maramureș, Dobrogea, local în Banat și Moldova și în restul Olteniei și Munteniei vor fi intensificări locale și temporare, cu viteze în general de 55…60 km/h. În zona de munte temporar vor fi precipitații moderate cantitativ (15….20 l/mp). Vor predomina ploile, determinând topirea și cedarea stratului de zăpadă, iar la peste 1.700 de metri va ninge viscolit”, a transmis ANM.

    De asemenea, conform sursei citate, o altă avertizare cod portocaliu este valabilă luni, în intervalul orar 10.00-22.00. Vor fi intensificări susținute ale vântului și zăpadă viscolită în zona înaltă a Carpaților Meridionali și de Curbură, avertizează ANM.

    În zona înaltă (la altitudini de peste 1.700 de metri) a Carpaților Meridionali și de Curbură vântul va sufla tare, cu rafale de peste 110…120 km/h. De asemenea, vor fi viscol și vizibilitate foarte redusă.

    Un alt cod galben va intra în vigoare marți, la ora 10.00 și va fi valabil până miercuri, la ora 10.00. În intervalul menționat, în nordul Crișanei, în Maramureș și Dobrogea, în nord-estul și estul Munteniei, în cea mai mare parte a Transilvaniei și local în Moldova, vântul va avea intensificări cu rafale în general de 55…60 km/h.

    La munte, vântul va avea viteze de 70…80 km/h, iar în zona înaltă a Carpaților Orientali rafalele vor fi de 90…100 km/h. Intensificări ale vântului, cu viteze de 45…50 km/h, vor fi marți și în restul teritoriului, a precizat ANM.

    Comentariile sunt închise.