11 restaurante din judeţul Olt, care au organizat petreceri de Revelion, au fost amendate de pompieri pentru nereguli privind securitatea la incendiu. Valoarea amenzilor se ridică la aproape 330.000 lei.

    „Pentru siguranţa cetăţenilor care au ales să petreacă noaptea de Revelion în spaţiile cu aglomerări de persoane, în ultimele zile din 2023, inspectorii de prevenire din cadrul ISU Olt, au desfăşurat 12 acţiuni de îndrumare şi control la unităţi de alimentaţie publică din judeţul Olt. În urma controalelor desfăşurate pentru neregulile de la legislaţia în domeniul securităţii la incendiu, au fost aplicate 34 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 329.500 de lei”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu, citat de presa locală.


    Conform sursei citate, lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu, nefuncţionarea instalaţiilor de securitate la incendiu la parametrii proiectaţi şi neverificarea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor au fost principalele nereguli constatate de pompieri în timpul controalelor la restaurante.

    Comentariile sunt închise.