Primăria Găneasa, condusă de Niculae Raul Gabriel, le-a pregătit şi anul acesta elevilor din comună daruri de Crăciun. Pe 21 decembrie, edilul şi câţiva dintre colegii săi au mers personal în unităţile de învăţământ pentru a le oferi cadourile copiilor.

    „Se apropie sărbătorile de iarnă, cea mai încântătoare perioadă din an, în special pentru cei mici, care așteaptă cu nerăbdare venirea lui Moș Crăciun.

    Astăzi, a fost o zi plină de magie, atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari. O zi în care am reușit, cu sprijinul domnului primar Niculae Raul Gabriel, să aducem zâmbete, dar și multe cadouri! În schimb, copiii au transmis din căldura și energia lor, pregătiți să colinde și să recite poeziile pregătite pentru cei dragi și pentru Moș Crăciun”, au transmis reprezentanţii Primăriei Găneasa.

    La rândul său, Niculae Raul Gabriel le-a transmis tuturor prichindeilor urările sale cu prilejul sărbătorii Naşterii Domnului Iisus Hristos.

    „Dragi copii, lăsați acest Crăciun să se transforme într-un basm magic! Lăsați-vă toate visele să devină realitate! Vă doresc o vacanță minunată, plină de momente de neuitat! Sărbători fericite!”, a spus primarul din Găneasa, Niculae Raul Gabriel.

    Comentariile sunt închise.