Preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, Hubert Thuma, reaminteşte faptul că Mănăstirile Căldărușani și Sitaru din județul Ilfov au porțile larg deschise și în această vacanță de 1 Decembrie.

    „Cele două monumente istorice din arealul localităților Gruiu și Nuci sunt acum complet reabilitate, fiind respectate criteriile de proiectare adoptate de către ctitorii celor două clădiri bisericești, respectiv, domnitorul muntean Matei Basarab și boierul Papa Greceanu, străbunicul domnitorului Constantin Brâncoveanu.

    Au fost restaurate picturile, s-a lucrat la refacerea construcțiilor, inclusiv a grupurilor sanitare pentru persoanele cu dizabilități. Acum se văd rezultatele și la exterior – spațiile verzi au fost refăcute”, a spus Thuma.

    Edilul a precizat că a fost finalizată reabilitarea lor, din bani europeni, iar valoarea totală a investițiilor este de 32,5 milioane de lei.

    VIDEO, AICI

    Comments are closed.