Aproape 200 de animale au murit arse de vii într-un incediu ce a izbucnit la o fermă din judeţul Brăila. Un bărbat care a încercat să le salveze a fost rănit.
Potrivit ISU Brăila, incendiul a cuprins, miercuri dimineaţa, o fermă de pe raza localităţii Grădiştea iar când pompierii au ajuns la locul incendiului, focul se manifesta pe o suprafaţă de aproximativ o mie de metri pătraţi, fiind surprinse foarte multe animale: bovine, ovine, porcine.
„Pompierii au acţionat pentru limitarea propagării incendiului şi evacurea animalelor. Ulterior, s-a constatat că incendiul se manifesta la trei grajduri şi s-a reuşit limitarea propagării şi extinderii incendiului. În încercarea de a evacua animalele, o persoană a suferit arsuri de gradelel 1 şi 2. Victima, un bărbat de 33 de ani, a fost preluată de echipajul Serviciul de Ambulanţă Judeţean Brăila şi transportată la U.P.U. Brăila”, a transmis ISU Brăila.
Pompierii spun că, la o primă evaluare, au ars două grajduri cu o suprafaţă de aproximativ 800 mp. cu bunurile aferente (aparate de muls, stand de răcire, material lemnos, furaje), dar şi circa 40 porcine, 70 ovine şi 80 bovine.
Cauza probabilă care a dus la producerea incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un conductor electric defect, au precizat pompierii.