Reprezentanţii Consiliului Judeţean Dâmboviţa anunţă că, de la 1 noiembrie, clădirea fostei Școli de Cavalerie din Târgoviște va fi închisă publicului, deoarece acolo vor începe lucrări de restaurare şi reamenajare. Acolo au fost împuşcaţi soţii Ceauşescu, în decembrie 1989, iar clădirea găzduieşte expoziţia “Metamorfozele unui loc al memoriei”.
Consiliului Județean Dâmbovița a câştigat proiectul „Conservarea, restaurarea, valorificarea clădirii fosta Școală de Cavalerie în vederea consolidării identității culturale a județului Dâmbovița”, în valoare totală de 21.790.929,67 lei (inclusiv TVA).
Proiectul beneficiază de sprijinul financiar al Programului RO CULTURA – APEL 1 – Restaurarea și revitalizarea monumentelor istorice din cadrul Granturilor SEE și Norvegiene 2014 – 2020.
“Pe lângă deosebita valoare intrinsecă a monumentului de patrimoniu, fosta Școală de Cavalerie din Târgoviște are și un important potențial turistic, iar aceasta este una dintre resursele de bază pentru viitorul dezvoltării economice a județului Dâmbovița. Conservarea, restaurarea și valorificarea clădirii fostei Școli de Cavalerie din Târgoviște, printr-o abordare integrată și într-o manieră inovativă, constituie obiectivul general al proiectului. Lucrările de intervenție se vor realiza păstrând unicitatea și semnificația istorică a ansamblului”, transmit reprezentanţii CJ Dâmboviţa.
Printre lucrările ce vor fi efectuate acolo se numără montarea unui lift panoramic, vor fi amenajate spaţii de expoziţie, muzeale, dar şi unele destinate activităţii de cercetare. De asemenea, va fi amenajată o parcare publică, dar va fi montată, în curte, şi o fântână arteziană.