Ziua Educaţiei, celebrată pe 5 octombrie, a reprezentat un bun prilej pentru primarul oraşului Bragadiru, Gabriel Lupulescu, să prezinte stadiul lucrărilor la noua grădiniţă cu program prelungit.

    „Cu toții suntem conștienți că o educație solidă stă la baza unei comunități puternice, oferind copiilor noștri un viitor prosper și plin de oportunități. Educația nu reprezintă doar un capitol din viețile noastre, ci fundația pe care se clădește viitorul nostru și al celor ce vin după noi.

    Astăzi, cu prilejul Zilei Internaționale a Educației, vreau să vă vorbesc despre stadiul lucrărilor la grădinița cu program prelungit, care se construiește de la zero în cartierul Independenței, pe strada Dealului. Lucrările sunt într-un stadiu avansat și, în prezent, se lucrează la finisajele interioare”, a spus primarul Gabriel Lupulescu.

    Potrivit sursei citate, construcția va avea un regim de înălțime compus din parter și două niveluri, cu o suprafață construită de 634 mp și o capacitate de 120 de copii. Proiectul include și amenajarea unor locuri de joacă în incintă, amenajări exterioare cu spații verzi și alei pietonale.

    „Cu siguranță, investițiile în infrastructura educațională din Bragadiru nu se vor opri aici, urmează construirea grădinițelor pe străzile Unirii și Gliei, precum și a școlilor din Gliei și Toamnei. Dragi profesori, vă mulțumim pentru pasiunea, devotamentul și efortul pe care îl depuneți zilnic pentru a educa generațiile viitoare. La mulți ani!”, a transmis, de Ziua Educaţiei, primarul din Bragadiru, Gabriel Lupulescu.

    Foto: Primăria Bragadiru

    Comentariile sunt închise.