Şcolile şi grădiniţele din comuna Dragomireşti Vale şi-au deschis porţile, pe 11 septembrie, pentru toţi elevii şi dascălii bucuroşi de revedere. Primarul Gheorghe Socol a fost, ca întotdeauna, în mijlocul oamenilor, la festivitatea de deschidere a noului an şcolar şi le-a transmis tuturor copiilor, dar şi celor care au grijă de ei, gândurile sale cu acest prilej.
CLICK PE IMAGINI PENTRU A LE MĂRI!
„E prima zi a noului an școlar, prima pagină a noului capitol pe care urmează să-l parcurgem împreună, o călătorie plină de noi provocări, dar și de oportunități, spre cunoaștere și dezvoltare personală. Pentru că educația se face în echipă – familii și cadre didactice, pe de-o parte, autorități locale și comunitate, pe de altă parte. Iar educația înseamnă, așa cum am mai spus, evoluție. Reprezintă singura noastră șansă din prezent de a trăi într-un viitor sănătos și armonios, atât la nivel de individ, cât și ca societate.
Copiii de azi sunt liderii noștri de mâine! Vă încurajez, dragi adulți, să le fiți alături. Să îi ascultați, să îi înțelegeți și să îi sprijiniți, astfel încât să aibă parte, în timpul anilor de școală, de o experiență educațională eficientă și de calitate. În ceea ce mă privește, voi face și în continuare tot ce îmi stă în puteri pentru a fi cât mai aproape de fiecare dintre voi, atât ca om, cât și ca reprezentant al autorităților locale din comuna noastră.
Vă doresc un an școlar extraordinar, cu satisfacții, bucurii și cu rezultate remarcabile la finalul lui!”, a declarat primarul Gheorghe Socol.
Primăria Dragomireşti Vale a asigurat şi anul acesta ghiozdane şi rechizite pentru preşcolari şi elevi
Reprezentanţii Primăriei Dragomireşti Vale au anunţat, pe 7 septembrie, că şi anul acesta continuă proiectul prin care toţi elevii şi preşcolarii vor primi ghiozdane şi rechizite. Darurile au fost pregătite cu drag, sub atenta supraveghere a primarului Gheorghe Socol, şi au fost aşezate pe bănci, astfel încât copiii să le primească în prima zi de şcoală.
„Ghiozdanele pline cu rechizite de tot felul sunt oferite de către Primăria Dragomirești–Vale, printr-un proiect implementat cu succes în urmă cu câtiva ani.
Programul vine în ajutorul părinților din comunitatea noastră, atât pentru a reduce povara financiară a familiilor, dar și pentru a ne asigura că fiecare copil are acces la instrumentele necesare pentru desfășurarea studiilor. Punem un accent deosebit pe sprijinirea educației și pe dezvoltarea copiilor din comunitatea noastră, deoarece viitorul nostru se află în mâinile lor!”, au precizat reprezentanţii Primăriei Dragomireşti Vale.
Foto: Primăria Dragomireşti Vale