Senatorii au dat un vot pozitiv, marţi, 5 septembrie, proiectului de lege privind amplasarea sălilor de jocuri de noroc. Mai exact, este vorba despre modificarea OUG 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, ceea ce înseamnă că, de acum, sălile pot fi amplasate la cel mult 50 de metri de limita teritorială a oraşului/municipiului ori comunei, inclusiv a municipiului Bucureşti.

    De asemenea, sălile de jocuri nu vor mai putea fi amplasate pe o raxă de 300 de metri de unităţile de învăţământ, inclusiv campusuri, a unor locuri de joacă pentru copii, a parcurilor, a unor aşezăminte de cultură, artă, sănătate, cu caracter social, de culte religioase.

    Legea modificată prevede şi că licenţa de organizare a jocurilor de noroc se acordă în funcţie de numărul de locuitori, dovedit prin adeverinţă eliberată de autoritatea administraţiei publice locale, astfel încât să existe cel mult un punct de lucru la 20.000 de locuitori.

    Este interzisă şi desfăşurarea de jocuri de noroc în spaţii care, datorită amplasării ar conduce la obstrucţionarea traficului sau la limitarea accesului în imobile, pasaje pietonale, staţii de mijloace de transport în comun, iar proiectul mai prevede că numărul maxim de mijloace pentru jocurile de tip slot-machine aflate într-o locaţie şi exploatate de acelaşi operator economic se reduce de la 75 la 20.

    Potrivit legii, amenda pentru permiterea accesului minorilor în săline de jocuri de noroc este între 100.000 la 200.000 lei, dublul cuantumului în vigoare. La a doua abatere, licenţa de organizare a jocurilor de noroc a operatorului este suspendată timp de şase luni, iar la a treia abatere licenţa este anulată fără posibilitatea de licenţiere a aceluiaşi operator timp de trei ani.

    Comments are closed.