Un bărbat de 33 de ani din Corabia este căutat de oamenii legii, după ce a răpit o femeie de 24 de ani şi pe copilul acesteia, în vârstă de 3 ani. Bărbatul a avut trei complici care a fost deja prinşi de poliţişti.

Bărbatul i-a răpit pe mamă şi pe copil pe 16 august.

„Pe 16 august 2023, în jurul orei 05:10, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 3 Corabia au fost sesizați de un bărbat cu privire la faptul că nepoata sa, din comuna Gura Padinii, județul Olt, ar fi fost luată împotriva voinței sale de la domiciliu de către un tânăr din orașul Corabia. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că în acea dimineață, în jurul orei 04:00, o tânără de 24 de ani, din comuna Gura Padinii, județul Olt, a fost luată împotriva voinței sale, de la domiciliu, împreună cu un copil de 3 ani, de către tânărul de 33 de ani, din Corabia, care a venit însoțit de mai multe persoane. Cu toții au plecat cu un autoturism într-o direcție necunoscută”, au anunţat, atunci, poliţiştii din Olt.

Oamenii legii au identificat, ulterior, patru persoane bănuite de comiterea faptei, respectiv trei tineri cu vârste cuprinse între 25 și 33 de ani, din Corabia și un tânăr de 27 de ani din municipiul Caracal.

„În urma probatoriului administrat, la data de 23 august 2023, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia, pe numele a trei tineri a fost emisă câte o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsirea de libertate în mod ilegal și violarea de domiciliu. Tânărul de 33 de ani se sustrage cercetărilor. Cei trei tineri au fost duși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt”, a mai transmis Poliţia Olt.

Conform sursei citate, pe 24 august 2023, cei trei tineri au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, iar bărbatul de 33 de ani este căutat în continuare, la fel şi femeia împreună cu al său copil.

Vom reveni cu amănunte!

Comentariile sunt închise.