Primăria comunei Berceni anunţă că, în perioada 26-27 august, va avea loc o campanie de sterilizare a câinilor şi pisicilor de rasă comună. Acţiunea este organizată de Asociaţia „Salvaţi-l pe Grivei” împreună cu Primăria Berceni şi cu sprijinul financiar al Asociaţiei „Future 4 Paws e.V.”.
Campania se va desfăşura gratuit, pe strada Valea Sterii, la fostul centru de vaccinare, a anunţat primarul Gheorghe Covrigea.
„Această acţiune se adreseată câinilor şi pisicilor de rasă comună(maidanezi) cu sau fără stăpân. Vă rugăm să sprijiniţi proiectul nostru, prin programarea şi aducerea animalelor de rasă comună din stradă sau din curţile dumneavoastră. Programările se fac la numărul de telefon 0727. 042. 980(…). Prin organizarea acestei campanii de sterilizare asigurăm nu doar bunăstarea animalelor, ci şi o comunitate mai responsabilă şi mai implicată, însă avem nevoie să se implice cât mai mulţi locuitori şi să se prezinte cu animalele la centru, pentru sterilizare”, a anunţat primarul Gheorge Covrigea.