Unul dintre cele mai ambiţioase proiecte ale administraţiei PNL din comuna Dragomireşti Vale se derulează într-un ritm alert! Este vorba despre modernizarea infrastructurii rutiere, cu zeci de străzi prinse în programul de asfaltare.

    Aşa cum a promis, primarul Gheorghe Socol este permanent pe teren şi îi ţine la curent pe cetăţeni cu stadiul investiţiilor.

    Edilul a anunţat, pe 12 iulie, că încă o stradă a comunei este reabilitată şi modernizată.

    “După finalizarea asfaltării străzilor Lalelelor, Begoniei și Vișinilor, am demarat astăzi lucrările și pe strada Gladiolelor. Estimăm că și aceasta va fi gata până la sfârșitul săptămânii, iar numărul străzilor asfaltate va ajunge astfel la 25.

    Vă asigur că vom menține același ritm până la modernizarea integrală a tuturor străzilor incluse în acest program”, a spus Gheorghe Socol.

    Două zile mai târziu, lucrările pe strada Gladiolelor au fost finalizate.

    Foto: Primăria Dragomireşti Vale

    Lasă Un Răspuns